Catalogul de față îndeplinește o dublă funcție. Este mai întâi de toate o invitație adresată cititorilor de a lua parte la o experiență unică într-un cadru natural și tradițional de excepție, într-un loc care a fost numit, pe bună dreptate credem noi, “comoara ascunsă a Europei”: Munții Apuseni. În al doilea rând materialul editat de noi este un prim pas dintr-un proces mai amplu care dorește să ducă la o evidență centralizată a majorității posibilităților de cazare din zona Nordului Munților Apuseni. Trebuie notat aici că, prin natura activității noastre, Clubul Ecologic Transilvania s-a axat pe promovarea turismului rural montan și, pe cât posibil, ecologic, și de aceea catalogul nostru listează doar acele unități de cazare care sunt autorizate și nu sunt clasate ca hoteluri. Am făcut acest lucru atât din motivele menționate anterior cât și pentru că micile gospodării, spre deosebire de hoteluri, nu au posibilitatea financiară de a-și promova produsele turistice. În plus, din motive legate de finanțarea realizării acestui material, catalogul nostru se limitează la a inventaria posibilitățile de cazare din câteva dintre satele montane și submontane din județele Cluj și Bihor unde există asemenea pensiuni.
Pentru detalii vizitează pagina dedicată www.apuseniturism.ro
Includes English version